Auzul pe înțelesul tuturor

Cele câteva cuvinte care apar pe aici, explicate fără termeni tehnici.

Audiogramă: Este carnetul de auz al unui animal: un grafic care arată volumul minim de care are nevoie ca să înceapă să audă fiecare înălțime. Cu cât linia stă mai jos, cu atât auzul e mai fin. E același tip de test care ți se face și ție la ORL.
Ultrasunet: Sunete atât de înalte încât urechea ta nu le mai înregistrează: peste circa 20.000 Hz. Pentru tine sunt tăcere totală, dar un câine, o pisică sau un liliac le aud perfect. Exact acolo se află fluierul „mut” pentru câini.
Infrasunet: Sunete atât de grave încât urechea ta nu le mai înregistrează: sub circa 20 Hz. În loc să le auzi, ai simți o vibrație în piept, ca atunci când trece un camion greu. Elefanții și porumbeii însă le percep, chiar și de la kilometri distanță.
Hertz (Hz): Hertzii numără de câte ori pe secundă vibrează un sunet. Puține vibrații = grav (bubuitul tunetului, circa 30 Hz). Multe vibrații = înalt (bipul cuptorului cu microunde, circa 3.000 Hz). Iar „1 kHz” e doar o formă scurtă de a spune 1.000 Hz. Tu auzi, aproximativ, de la 20 Hz la 20.000 Hz.
Prag auditiv: Volumul minim la care un sunet încetează să mai fie tăcere: exact punctul în care un animal începe să îl audă. Cu cât acel punct e mai jos, cu atât auzul e mai sensibil.
Mișcarea particulelor: Timpanul tău prinde presiunea sunetului, așa cum o pânză prinde vântul. Multe specii de pești și nevertebrate fac altceva: simt mișcarea minusculă înainte și înapoi a apei sau a aerului la trecerea undei. Seamănă mai mult cu a simți sunetul decât cu a-l auzi.
Egalizare: A ridica sau a coborî separat basul, mediile și înaltele. Exact asta fac butoanele de bas și de înalte de la o combină muzicală, și exact asta îi face Animal Ears sunetului tău, ca să sune așa cum îl aude fiecare specie.